privind taxele judiciare de timbru
(aplicabila incepand cu data de 25 noiembrie 2010*)
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 173 din 29 iulie 1997
Data intrarii in vigoare : 27 octombrie 1997
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
ART. 1
Actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti, precum si cererile adresate Ministerului Justitiei si Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie*) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevazute in prezenta lege, si se taxeaza in mod diferentiat, dupa cum obiectul acestora este sau nu evaluabil in bani, cu exceptiile prevazute de lege.
—————
*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt;
Conform art. 126 din CONSTITUŢIA ROMANIEI republicata in MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, justitia se realizeaza prin Înalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.
Competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege.
Înalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale.
ART. 2
(1) Actiunile si cererile evaluabile in bani, introduse la instantele judecatoresti, se taxeaza astfel:
a) pana la valoarea de 50 lei – 6 lei;
b) intre 51 lei si 500 lei – 6 lei + 10% pentru ce depaseste 50 lei;
c) intre 501 lei si 5.000 lei – 51 lei + 8% pentru ce depaseste 500 lei;
d) intre 5.001 lei si 25.000 lei – 411 lei + 6% pentru ce depaseste 5.000 lei;
e) intre 25.001 lei si 50.000 lei – 1.611 lei + 4% pentru ce depaseste 25.000 lei;
f) intre 50.001 lei si 250.000 lei – 2.611 lei + 2% pentru ce depaseste 50.000 lei;
g) peste 250.000 lei – 6.611 lei + 1% pentru ce depaseste 250.000 lei.
(1^1) Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si cererilor privind declararea nulitatii, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, precum si cererilor privind constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial; cererea privind repunerea partilor in situatia anterioara este scutita de taxa de timbru daca este accesorie cererii privind declararea nulitatii, anularea, rezolutiunea sau rezilierea actului juridic patrimonial.
(2) In cazul contestatiei la executarea silita, taxa se calculeaza la valoarea bunurilor a caror urmarire se contesta sau la valoarea debitului urmarit, cand acest debit este mai mic decat valoarea bunurilor urmarite. Taxa aferenta acestei contestatii nu poate depasi suma de 194 lei, indiferent de valoarea contestata.
(3) Valoarea la care se calculeaza taxa de timbru este cea declarata in actiune sau in cerere. Daca aceasta valoare este contestata sau apreciata de instanta ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevazute la art. 28 alin. (2) din prezenta lege.
ART. 3
Actiunile si cererile neevaluabile in bani se taxeaza astfel:
a) cereri pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept nepatrimonial – 19 lei;
a^1) cereri in anularea sau declararea nulitatii unui act juridic nepatrimonial – 12 lei;
b) cereri care privesc dreptul de folosinta a locuintelor sau a unor incaperi, nelegate de plata anumitor sume de bani, precum si cereri de ordonanta presedintiala al caror obiect nu este evaluabil in bani 10 lei.
c) cereri pentru:
– stabilirea calitatii de mostenitor – 50 lei/mostenitor – stabilirea masei succesorale – 3% la valoarea masei succesorale;
– cereri de raport – 3% la valoarea bunurilor a caror raportare se solicita;
– cereri de reductiune a liberalitatilor – 3% la valoarea rezervei care urmeaza a fi reintregita prin reductiunea liberalitatilor;
– cereri de partaj – 3% la valoarea masei partajabile.
Separat de aceasta taxa, daca partile contesta bunurile de impartit, valoarea acestora sau drepturile ori marimea drepturilor coproprietarilor in cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciara de timbru se datoreaza de titularul cererii la valoarea contestata in conditiile art. 2 alin. (1);
d) cereri de recuzare in materie civila 4 lei;
e) cereri de suspendare a executarii silite, inclusiv a executarii vremelnice, precum si cereri in legatura cu masurile asiguratorii 10 lei;
f) cereri de perimare si cereri pentru eliberarea ordonantei de adjudecare 10 lei;
g) contestatii in anulare 10 lei;
h) cereri de revizuire 10 lei;
i) actiuni in granituire, in cazul in care nu cuprind si revendicarea unei portiuni de teren 19 lei;
In ipoteza in care se revendica si o portiune de teren, se va adauga si taxa corespunzatoare valorii suprafetei revendicate;
j) actiuni posesorii si cereri care au ca obiect servituti – taxa se va calcula in conditiile art. 2 alin. (1), la o valoare stabilita la 20% din valoarea bunului a carui posesie se solicita sau asupra caruia se solicita constituirea unei servituti;
k) cereri de stramutare in materie civila 4 lei;
l) cereri pentru investirea cu formula executorie a hotararilor judecatoresti pronuntate in tara sau in alte tari si a oricaror alte hotarari sau inscrisuri prevazute de lege, care nu sunt executorii potrivit legii 4 lei;
m) cereri introduse de cei vatamati in drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege:
– cererea pentru anularea actului sau, dupa caz, recunoasterea dreptului pretins, precum si pentru eliberarea unui certificat, unei adeverinte sau oricarui alt inscris 4 lei;
– cerere cu caracter patrimonial, prin care se solicita si repararea pagubelor suferite – 10% din valoarea pretinsa, dar nu mai mult de 39 lei;
n) cereri pentru refacerea inscrisurilor si a hotararilor disparute, precum si cereri de repunere in termen 4 lei;
o) cereri pentru incuviintarea executarii silite 10 lei;
o^1) cereri pentru emiterea somatiei de plata 39 lei;
p) cereri privind instituirea de masuri asiguratorii asupra navelor si aeronavelor 388 lei;
r) cereri de asistenta judiciara, formulate de autoritatile straine, daca prin conventii internationale sau pe baza de reciprocitate nu s-a stabilit ca asistenta judiciara internationala se efectueaza gratuit:
– inmanarea de acte judiciare sau extrajudiciare 39 lei;
– efectuarea de comisii rogatorii 78 lei;
s) cereri de infiintare a popririi 10 lei;
s) cereri pentru repunerea pe rol, cand suspendarea judecarii se datoreaza partilor – 50% din taxa judiciara de timbru pentru cererea sau actiunea a carei judecare a fost suspendata;
t) cereri pentru eliberarea de catre instantele judecatoresti de copii de pe hotararile judecatoresti, cu mentiunea ca sunt definitive sau irevocabile 2 lei;
t) cereri pentru legalizarea de copii de pe inscrisurile aflate la dosar, pentru fiecare exemplar de copie in parte 1 leu/pagina;
t^1) cereri pentru eliberarea oricaror alte certificate prin care se atesta fapte sau situatii rezultate din evidentele instantelor de judecata sau cu privire la dosarele aflate in arhiva acestora 1 leu;
u) notificarile si somatiile comunicate prin executorii judecatoresti, de fiecare comunicare 4 lei;
v) cereri adresate Ministerului Justitiei pentru supralegalizarea inscrisurilor sau copiilor de pe inscrisuri, destinate a fi utilizate in strainatate 1 leu;
x) cereri adresate Ministerului Justitiei pentru autorizarea traducatorilor si interpretilor 19 lei.
ART. 3^1
(1) Cererile introduse la instantele judecatoresti, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari judecatoresti care tine loc de act autentic de instrainare a unor bunuri imobile, se taxeaza potrivit prevederilor art. 2 alin. (1), la valoarea imobilului.
(2) Taxarea cererilor prevazute la alin. (1) se face la valoarea imobilului declarat de parti. În cazul in care valoarea declarata de parti este inferioara valorii orientative stabilite prin expertiza intocmita de camerele notarilor publici, taxarea cererilor se va face la aceasta din urma valoare.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator si la taxarea cererilor in materie de mostenire.
(4) Instantele de judecata vor solicita la inceputul fiecarui an camerelor notarilor publici expertizele privind stabilirea valorilor orientative ale bunurilor imobile din circumscriptia teritoriala a instantei.
ART. 3^2
(1) În cazul cererilor prin care se solicita pronuntarea unei hotarari care tine loc de act autentic de instrainare a unor bunuri imobile, instanta de judecata va solicita extras de carte funciara pentru bunurile imobile ce au carte funciara deschisa sau certificat de sarcini pentru imobilele care nu au carte funciara deschisa, certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale si dovada debitelor la zi ale cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari.
(2) Dispozitiile art. 20 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari se aplica in mod corespunzator.
(3) În cazul acestor cereri, daca instanta de judecata va dispune efectuarea unei expertize tehnice judiciare, aceasta va fi avizata de oficiul de cadastru si publicitate imobiliara.
ART. 4
Cererile pentru acordarea personalitatii juridice, pentru autorizarea functionarii si pentru inregistrarea unor persoane juridice se taxeaza dupa cum urmeaza:
a) cereri pentru inregistrarea partidelor politice 39 lei;
b) cereri pentru acordarea personalitatii juridice asociatiilor fara scop lucrativ, fundatiilor, uniunilor si federatiilor de persoane juridice fara scop lucrativ, precum si pentru modificarea actelor constitutive ale acestora 19 lei.
ART. 5
Cererile formulate in domeniul drepturilor de autor si de inventator se taxeaza dupa cum urmeaza:
a) cereri pentru recunoasterea dreptului de autor si a celor conexe, pentru constatarea incalcarii acestora si repararea prejudiciilor, inclusiv plata drepturilor de autor si a sumelor cuvenite pentru opere de arta, precum si pentru luarea de masuri in scopul prevenirii producerii unor pagube iminente sau pentru asigurarea repararii acestora 39 lei;
b) cereri pentru recunoasterea calitatii de inventator, de titular de brevet, a drepturilor nascute din brevetul de inventie, din contractele de cesiune si licenta, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului 39 lei.
ART. 6
In materie comerciala, se taxeaza urmatoarele cereri:
a) cereri pentru inregistrarea sau autorizarea societatilor comerciale, precum si pentru modificarea actelor constitutive ale acestora, cereri pentru excluderea unui asociat, precum si cereri de dizolvare si lichidare a unei societati comerciale 39 lei;
b) cereri pentru lichidarea pozitiei dominante a unui agent economic 39 lei;
c) actiuni, cereri si contestatii introduse in temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului institutiilor de credit, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 278/2004 – 120 lei.
ART. 7
Taxele judiciare de timbru pentru unele actiuni si cereri referitoare la raporturile de familie sunt urmatoarele:
a) pentru cererea de divort intemeiata pe art. 38 alin. 1 si 2 din Codul familiei 39 lei;
b) pentru cererea de divort intemeiata pe art. 38 alin. 3 din Codul familiei, precum si in cazul in care reclamantul nu realizeaza venituri sau acestea sunt inferioare salariului minim brut pe tara 8 lei;
c) pentru cererile de stabilire a locuintei minorilor, formulate potrivit art. 100 alin. 3 din Codul familiei, pentru cererea de incredintare a copiilor minori, introdusa separat de actiunea de divort, pentru cererile de reincredintare a copiilor minori ulterior divortului, pentru actiunea introdusa de un parinte care a recunoscut unul sau mai multi copii, in scopul purtarii numelui sau, precum si pentru cererile de incredintare a copiilor minori din afara casatoriei, formulate potrivit art. 65 din Codul familiei 6 lei.
ART. 8
Cererile formulate potrivit Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 cu modificarile si completarile ulterioare, se taxeaza dupa cum urmeaza:
a) cereri pentru solutionarea conflictelor de competenta dintre birourile notarilor publici 8 lei.
b) plangeri impotriva incheierii de respingere a cererii de indeplinire a unui act notarial 8 lei;
c) cereri pentru supralegalizarea semnaturii si a sigiliului notarului public de catre Ministerul Justitiei 4 lei;
ART. 8^1
(1) Cererile pentru eliberarea de catre instantele judecatoresti de copii de pe hotararile judecatoresti, cu mentiunea ca sunt definitive si irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de mostenitor, masa succesorala, cotele si bunurile ce revin fiecarui mostenitor, daca nu s-a platit taxa de timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, se taxeaza potrivit dispozitiilor art. 3 lit. c).
(2) Dupa plata taxelor succesorale, eliberarea de noi copii de pe hotararile judecatoresti prevazute la alin.(1) se taxeaza cu 2 lei.
ART. 8^2
Cererile formulate potrivit Legii nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, cu modificarile si completarile ulterioare, se taxeaza dupa cum urmeaza:
a) cereri pentru solutionarea conflictelor
de competenta intre birourile executorilor
judecatoresti 8 lei;
b) plangeri impotriva refuzului executorului
judecatoresc de a indeplini un act sau de
a efectua o executare silita 8 lei;
c) cereri pentru supralegalizarea semnaturii
si a stampilei executorului judecatoresc 4 lei.
ART. 9 – abrogat
ART. 10
Cererile reconventionale, cererile de interventie si de chemare in garantie se taxeaza dupa regulile aplicabile cererii sau actiunii principale.
ART. 11
(1) Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului impotriva hotararilor judecatoresti se taxeaza cu 50% din:
– taxa datorata pentru cererea sau actiunea neevaluabila in bani, solutionata de prima instanta;
– taxa datorata la suma contestata, in cazul cererilor si actiunilor evaluabile in bani.
(2) Se timbreaza cu 4 lei cererile pentru exercitarea apelului sau recursului impotriva urmatoarelor hotarari judecatoresti:
– incheierea de scoatere in vanzare a bunurilor in actiunea de partaj;
– incheierea de suspendare a judecarii cauzei;
– hotararile de declinare a competentei si de dezinvestire;
– hotararile de anulare a cererii, ca netimbrata sau nesemnata;
– hotararile prin care s-a respins cererea, ca prematura, inadmisibila, prescrisa sau pentru autoritate de lucru judecat.
ART. 12
Cererile in vederea declararii recursului in anulare in cauze civile, adresate Ministerului Justitiei sau Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casatie si Justitie 8 lei.
ART. 13
Toate celelalte actiuni si cereri neevaluabile in bani, cu exceptia celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii 8 lei.
ART. 14
Cand o actiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferita, taxa judiciara de timbru se datoreaza pentru fiecare capat de cerere in parte, dupa natura lui, cu exceptia cazurilor in care prin lege se prevede altfel.
ART. 15
Sunt scutite de taxe judiciare de timbru actiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac, referitoare la:
a) incheierea, executarea si incetarea contractului individual de munca, orice drepturi ce decurg din raporturi de munca, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgand din executarea contractelor colective de munca si cele privind solutionarea conflictelor colective de munca, precum si executarea hotararilor pronuntate in aceste litigii;
b) plata muncii membrilor cooperativelor de productie mestesugareasca, de productie mixta agricola-mestesugareasca, de invalizi si de prestari de servicii;
c) obligatiile legale si contractuale de intretinere;
d) stabilirea si plata pensiilor, precum si alte drepturi prevazute prin sistemele de asigurari sociale;
e) stabilirea si plata ajutorului de somaj, a ajutorului de integrare profesionala si a alocatiei de sprijin, a ajutorului social, a alocatiei de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor handicapate si a altor forme de protectie sociala prevazute de lege;
f) restituirea de catre persoanele fizice si juridice care folosesc personal salariat a sumelor acordate de organul de asigurare cu titlu de pensii si ajutoare sociale celor accidentati in munca;
f^1) stabilirea si acordarea de despagubiri persoanei fizice pentru daunele morale aduse onoarei, demnitatii, reputatiei, vietii intime, familiale sau private, ori dreptului la imagine;
g) stabilirea si acordarea despagubirilor decurgand din condamnarea sau luarea unei masuri preventive pe nedrept;
h) adoptie, constatarea abandonului, ocrotirea minorilor, tutela, curatela, interdictie judecatoreasca, asistenta bolnavilor psihic periculosi, precum si la exercitarea de catre autoritatea tutelara a atributiilor ce ii revin;
i) sanctionarea contravenientilor;
j) protectia consumatorilor, atunci cand persoanele fizice si asociatiile pentru protectia consumatorilor au calitatea de reclamant impotriva agentilor economici care au prejudiciat drepturile si interesele legitime ale consumatorilor;
k) stabilirea drepturilor persoanelor fizice actionare la societatile comerciale agricole pe actiuni;
l) valorificarea drepturilor Societatii Nationale de Cruce Rosie;
m) amenzile de orice fel;
n) exercitarea drepturilor electorale;
o) cauzele penale, inclusiv despagubirile civile pentru daunele materiale si morale decurgand din acestea;
p) orice alte actiuni, cereri sau acte de procedura pentru care se prevad, prin legi speciale, scutiri de taxa judiciara de timbru;
r) cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum si cererile accesorii si incidente.
s) stabilirea si acordarea despagubirilor civile pentru pretinse incalcari ale drepturilor prevazute la art. 2 si 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata prin Legea nr. 30/1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, cu modificarile ulterioare.
t) drepturile si interesele legitime pretinse de fostii detinuti si persecutati pentru motive politice in perioada regimului comunist din Romania.
ART. 16
Sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru si contestatiile introduse la curtea de apel impotriva hotararilor comisiilor constituite in temeiul art. 20 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica.
ART. 16^1
Sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile, actiunile si caile de atac formulate de catre prefect sau primar pentru anularea actelor juridice facute sau emise cu incalcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile ulterioare.
ART. 17
Sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile si actiunile, inclusiv caile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputatilor, Presedintia Romaniei, Guvernul Romaniei, Curtea Constitutionala, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public si de Ministerul Finantelor, indiferent de obiectul acestora, precum si cele formulate de alte institutii publice, indiferent de calitatea procesuala a acestora, cand au ca obiect venituri publice.
ART. 17^1
Sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile pentru inregistrarea asociatiilor de proprietari, de locatari sau mixte, adresate judecatoriei.
ART. 17^2
Sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile pentru dizolvarea societatilor comerciale si a grupurilor de interes economic, formulate de Oficiul National al Registrului Comertului.
ART. 18
(1) Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de catre instanta de judecata sau, dupa caz, de Ministerul Justitiei.
(2) Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeasi instanta, in termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicarii sumei datorate.
(3) Cererea se solutioneaza in camera de consiliu de un alt complet, fara citarea partilor, prin incheiere irevocabila.
(4) În cazul admiterii integrale sau partiale a cererii de reexaminare, taxa de timbru se restituie total ori, dupa caz, proportional cu reducerea sumei contestate.
ART. 18^1
În cazul taxelor datorate pentru cereri adresate Ministerului Justitiei, solutionarea cererii de reexaminare este de competenta Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti.
ART. 19
Taxele judiciare de timbru, precum si sumele provenite din impozitele incasate din onorariile avocatilor, ale notarilor publici si ale executorilor judecatoresti se platesc in numerar, prin virament sau in sistem on-line, in contul bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale in a carei raza isi are domiciliul sau, dupa caz, sediul fiscal debitorul. Taxele judiciare de timbru, precum si sumele provenite din impozitele incasate din onorariile avocatilor, ale notarilor publici si ale executorilor judecatoresti pot fi platite si prin unitati bancare in contul bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale, costurile operatiunilor de transfer fiind in sarcina debitorului taxei.
ART. 20
(1) Taxele judiciare de timbru se platesc anticipat.
(2) Daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, in momentul inregistrarii actiunii sau cererii, ori daca, in cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata. In cazul cand se micsoreaza valoarea pretentiilor formulate in actiune sau in cerere, dupa ce a fost inregistrata, taxa judiciara de timbru se percepe la valoarea initiala, fara a se tine seama de reducerea ulterioara.
(3) Neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii.
(4) Daca in momentul inregistrarii sale actiunea sau cererea a fost taxata corespunzator obiectului sau initial, dar a fost modificata ulterior, ea nu va putea fi anulata integral, ci va trebui solutionata, in limitele in care taxa judiciara de timbru s-a platit in mod legal.
(5) In situatia in care instanta judecatoreasca investita cu solutionarea unei cai de atac ordinare sau extraordinare constata ca in fazele procesuale anterioare taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, va dispune obligarea partii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotararii constituind titlu executoriu. Executarea silita a hotararii se va efectua prin organele de executare ale unitatilor teritoriale subordonate Ministerului Finantelor Publice in a caror raza teritoriala isi are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislatiei privind executarea silita a creantelor bugetare.
ART. 21
(1) Persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, esalonari sau amanari pentru plata taxelor judiciare de timbru, in conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 193/2008.
(2) Instanta acorda persoanelor juridice, la cerere, facilitati sub forma de reduceri, esalonari sau amanari pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru actiuni si cereri introduse la instantele judecatoresti, in urmatoarele situatii:
a) cuantumul taxei reprezinta mai mult de 10 % din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate;
b) plata integrala a taxei, potrivit art. 20, nu este posibila deoarece persoana juridica se afla in curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt, in conditiile legii, indisponibilizate.
(3) În mod exceptional, instanta poate acorda persoanelor juridice reduceri, esalonari sau amanari pentru plata taxelor judiciare de timbru, in alte cazuri in care apreciaza, fata de datele referitoare la situatia economico-financiara a persoanei juridice, ca plata taxei de timbru, la valoarea datorata, ar fi de natura sa afecteze in mod semnificativ activitatea curenta a persoanei juridice.
(4) Reducerea taxei de timbru poate fi acordata separat sau, dupa caz, impreuna cu esalonarea sau amanarea platii.
ART. 21^1
(1) Pentru solutionarea cererii de acordare a facilitatilor la plata taxei judiciare de timbru, instanta poate solicita orice lamuriri si dovezi partii sau informatii scrise autoritatilor competente.
(2) Asupra cererii de acordare a facilitatilor la plata taxei de timbru instanta se pronunta fara citare, prin incheiere motivata data in camera de consiliu. Încheierea se comunica solicitantului si partii adverse, daca este cazul.
(3) Împotriva incheierii, partile interesante pot formula cerere de reexaminare, in termen de 5 zile de la data comunicarii incheierii.
(4) Cererea de reexaminare se solutioneaza in camera de consiliu de un alt complet, instanta pronuntandu-se prin incheiere irevocabila.
ART. 21^2
(1) În cazul incuviintarii cererii de acordare a facilitatilor la plata taxei judiciare de timbru, prin incheiere se vor stabili, dupa caz, cota de reducere sau cuantumul redus al taxei, termenul sau termenele de plata si cuantumul ratelor.
(2) Esalonarea platii taxelor judiciare se poate face pe parcursul a cel mult 2 ani.
(3) În cazul esalonarii sau amanarii, instanta transmite hotararea de incuviintare, care constituie titlu executoriu, Ministerului Economiei si Finantelor/organelor competente pentru urmarirea executarii obligatiei de plata ori, dupa caz, pentru punerea in executare a hotararii privind plata taxei ori a partii din taxa datorata, la termenele stabilite. În titlul executoriu se vor mentiona si codul de identificare fiscala, domiciliul fiscal, precum si orice alte date de identificare a debitorului. Executarea silita a hotararii se va efectua prin organele de executare ale unitatilor teritoriale subordonate Ministerului Economiei si Finantelor in a caror raza teritoriala isi are sediul debitorul, potrivit legislatiei privind executarea silita a creantelor bugetare.
ART. 23
(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petitionarului, in urmatoarele cazuri:
a) cand taxa platita nu era datorata;
b) cand s-a platit mai mult decat cuantumul legal;
c) cand actiunea sau cererea ramane fara obiect in cursul procesului, ca urmare a unor dispozitii legale;
d) cand, in procesul de divort, partile au renuntat la judecata ori s-au impacat;
e) cand contestatia la executare a fost admisa, iar hotararea a ramas irevocabila;
f) in cazul in care instanta de judecata se declara necompetenta, trimitand cauza la un alt organ cu activitate jurisdictionala.
(2) In cazul prevazut la lit. d), se restituie jumatate din taxa platita, iar in cazul prevazut la lit. e), taxa se restituie proportional cu admiterea contestatiei.
(3) Dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat in termen de un an de la data nasterii sale.
(4) Cererea de restituire se adreseaza instantei judecatoresti sau, dupa caz, parchetului la care s-a introdus actiunea sau cererea.
ART. 24
(1) Taxele judiciare de timbru platite prin aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile nu se restituie.
(2) De asemenea, nu se restituie taxele judiciare de timbru platite pentru cereri si actiuni anulate ca insuficient timbrate.
ART. 25
(1) Din sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justitiei si Ministerului Public pentru desfasurarea proceselor penale, care sunt suportate de parti sau de alti participanti la proces, in conditiile prevazute de Codul de procedura penala, precum si din amenzile judiciare, un procent de 25% constituie venituri la bugetul de stat si se cuprind distinct in bugetul de venituri si cheltuieli al Ministerului Justitiei. Executarea silita a debitelor se efectueaza de organele de executare ale unitatilor teritoriale subordonate Ministerului Finantelor Publice in a caror raza teritoriala isi are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislatiei privind executarea silita a creantelor bugetare.
(2) Din diferenta de 75% din sumele prevazute la alin. (1) se constituie un fond cu destinatie speciala pentru stimularea personalului din sistemul justitiei, in contul nr. 119 01.07. “Fondul pentru stimularea personalului potrivit dispozitiilor legale”.
(3) Repartizarea veniturilor pe beneficiar se face in baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justitiei.
(4) Disponibilitatile de la finele anului se vor reporta in anul urmator, pentru a fi cheltuite cu aceeasi destinatie.
ART. 25^1
În scopul colectarii sumelor prevazute la art. 25, se vor deschide pe seama Ministerului Justitiei conturi la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului nr. 50.32. “Disponibil din sume colectate pentru bugetul de stat”. Lunar, Ministerul Justitiei va vira in fondul cu destinatie speciala cota de 75% din totalul incasarilor.
ART. 26
(1) O cota de 75% din sumele provenind din impozitele incasate din onorariile avocatilor, ale notarilor publici si ale executorilor judecatoresti se constituie venituri la bugetul de stat si se cuprinde distinct in bugetele de venituri si cheltuieli ale Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv ale Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casatie si Justitie, astfel:
a) o cota de 70% va fi cuprinsa in bugetul de venituri si cheltuieli al Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, din care 50% va fi folosita pentru finantarea sistemului de ajutor public judiciar si a sistemului de asistenta juridica, iar 20% va avea ca destinatie cheltuieli de investitii si cheltuieli curente;
b) o cota de 10% va fi cuprinsa in bugetul de venituri si cheltuieli al Consiliului Superior al Magistraturii si va fi folosita pentru asigurarea pregatirii profesionale a judecatorilor, procurorilor, personalului auxiliar din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, precum si a personalului din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, prin Institutul National al Magistraturii si, respectiv, Şcoala Nationala de Grefieri, precum si pentru cheltuieli de investitii si cheltuieli curente;
c) o cota de 10% va fi cuprinsa in bugetul de venituri si cheltuieli al Înaltei Curti de Casatie si Justitie;
d) o cota de 10% va fi cuprinsa in bugetul de venituri si cheltuieli al Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casatie si Justitie, avand ca destinatie cheltuieli de investitii si cheltuieli curente.
(2) Disponibilitatile de la finele anului se vor reporta in anul urmator pentru a fi cheltuite cu aceeasi destinatie.
(3) Diferenta de procent de 25% din sumele prevazute la alin. (1) se constituie venituri la bugetele locale.
(4) Sumele provenind din taxele judiciare de timbru se constituie venituri la bugetele locale.
ART. 27
Ministerul Finantelor va crea un cont bugetar separat pentru incasarea veniturilor prevazute la art. 25 si 26 din prezenta lege, pe care il va comunica Ministerului Justitiei, Curtii Supreme de Justitie, Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, Uniunii Avocatilor din Romania, Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania, Casei de Economii si Consemnatiuni, precum si tuturor bancilor.
ART. 28
(1) Nivelul taxelor judiciare de timbru prevazute de prezenta lege se actualizeaza o data pe an cu indicele ratei inflatiei, prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti si a Ministerului Finantelor Publice.
(2) Pentru aplicarea prezentei legi, Ministerul Justitiei, cu avizul Ministerului Finantelor, va elabora norme metodologice in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi.
ART. 29
Taxele judiciare de timbru, achitate sau transmise spre incasare inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi, raman valabile in situatia in care eliberarea actului sau prestarea serviciului taxabil are loc dupa aceasta data.
ART. 30
(1) Prezenta lege intra in vigoare in termen de 90 de zile de la publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei.
(2) Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga:
– art. 1 lit. a), art. 3 lit. a), b), c), f), h), i), j) si k), art. 3 lit. e) si g), art. 9, art. 12 si 13 (numai in ce priveste actiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac la instantele judecatoresti), precum si art. 6 alin. 2 (modificat prin Ordonanta Guvernului nr. 4/1996) din Decretul nr. 199/1955 asupra taxelor de timbru;
– art. 1-8 si art. 14-16 din Hotararea Guvernului nr. 1.295/1990 privind taxele de timbru pentru actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti, precum si asupra actelor de notariat si serviciilor prestate de acestea, cu modificarile ulterioare;
– ;art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990;
– cap. I din anexa nr. 2 la Ordonanta Guvernului nr. 10/1993 privind actualizarea, in functie de rata inflatiei, a unor taxe stabilite in sume fixe pentru serviciile prestate in favoarea unor persoane fizice si juridice, aprobata prin Legea nr. 102/1994;
– ;art. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 37/1995*) privind stabilirea taxelor de timbru pentru activitatea notariala, aprobata si modificata prin Legea nr. 105/1995;
– ;art. 150 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe;
– ;art. 5 lit. c) din Legea nr. 66/1996**) privind reorganizarea Casei de Economii si Consemnatiuni din Romania in societate bancara pe actiuni;
– ;art. 26 lit. c) din Hotararea Guvernului nr. 888/1996***) pentru aprobarea Statutului Casei de Economii si Consemnatiuni;
– ;art. 69 alin. (2) din Legea locuintei nr. 114/1996;
– orice alte dispozitii contrare.
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 1 iulie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA IONESCU-QUINTUS
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 9 iulie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ANDREI IOAN CHILIMAN