Cine datorează impozitul pe teren şi care este momentul de la care acesta trebuie achitat?

Potrivit legislaţiei în vigoare, impozitul pe teren este datorat, pentru întregul an fiscal, de persoana care are în proprietate terenul la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

Noul Cod fiscal, ale cărui prevederi au intrat în vigoare la începutul anului 2016, a adus modificări importante în privinţa momentului de la care noul proprietar al unui bun, indiferent că vorbim despre o locuinţă, un teren sau un vehicul, datorează impozitul către bugetul local.

Spre exemplu, o persoană care a cumpărat un teren în luna ianuarie a acestui an va plăti impozitul aferent începând cu 1 ianuarie a anului urmator. Noile reglementări fiscale sunt astfel în avantajul cumpărătorului, cel care va începe să plătească impozitul abia din anul următor celui în care a intrat în posesia terenului. Automat, cei care vând un teren pe parcursul anului în curs vor achita impozitul aferent pentru tot anul in curs, urmând să scape de această obligaţie abia de la anul. Până la finalul anului trecut, în baza legislaţiei anterioare, pentru un teren în cursul anului, noul proprietar datora impozit începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care bunul a fost cumpărat.

Atenţie! În cazul dobândirii unui teren pe parcursul anului, noul proprietar are obligaţia de a depune o declaraţie de impunere, alături de documentele justificative, la direcţiile de taxe şi impozite locale, în termen de 30 de zile de la achiziţie.

In caz de nerespectare a termenului stabilit de lege, atrage aplicarea unor sancţiuni:

(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) depunerea peste termen a declaraţiilor;

b) nedepunerea declaraţiilor;

(2) Contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. a) se sancţionează cu amendă de la 70 lei la 279 lei, iar cea de la alin. (1) lit. b) cu amendă de la 279 lei la 696 lei;

(3) In cazul persoanelor juridice limitele minime si maxime ale amenzilor se majoreaza cu 300%;

(4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către persoane împuternicite din cadrul Directiei de taxe si impozite locale.

În cazul în care încadrarea terenului în funcţie de rangul localităţii şi zonă se modifică în cursul unui an, sau în cursul anului intervine un eveniment care conduce la modificarea impozitului pe teren, impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.